Ferice de...

"Ferice de cei ce luptă deși au cunoscut și căderea.  

 Ferice de cei ce își păstrează inima curată deși trăiesc între tâlhari. 

 Ferice de cei ce zâmbesc deși viața lor nu e tocmai un zâmbet. 

 Ferice de cei ce construiesc într-o lume care se dărâmă.  

 Ferice de cei ce au puterea să mângâie deși ei sunt cei ce au nevoie de mangairere.  

 Ferice de cei ce nu doresc să fie stăpânitori deși au cunoscut și puterea. 

 Ferice de cei ce nu sunt robi ai patimilor într-o lume îngenuncheată de păcate. 

 Ferice de cei ce nu sunt robi ai banului deși i-au cunoscut puterea.  

 Ferice de cei ce sunt cinstiți într-o lume plină de înșelăciuni.  

 Ferice de cei ce iubesc adevărul într-o lume a minciunii. 

 Ferice de cei ce au arma răzbunării și nu o folosesc. 

 Ferice de cei ce au prilejul să păcătuiască și nu vor.  

 Ferice de cei ce luptă pentru Împărăția Cerului deși nu o văd. 

 Ferice de cei ce cred într-o lume care nu mai crede.  

 Ferice de cei ce urcă muntele deși nu îi zăresc vârful. 

 Ferice de cei ce străbat cărarea deși e plină de spini. 

 Ferice de cei ce știu să supraviețuiască într-o lume ce decade." 

Răscumpărat

          "Odată, un băieţel a construit o bărcuţă, a vopsit-o şi a aranjat-o frumos. Insă, după aceea, cineva i-a furat-o şi băieţelul s-a întristat. Intr-o zi, când trecea pe lângă un magazin de amanet, şi-a văzut bărcuţa în vitrină. 

Fericit, s-a dus la vânzător şi i-a zis:

- Bărcuţa aceasta este a mea!

- Ba nu, este a mea, pentru că eu am cumpărat-o, a spus vânzătorul.

- Da, dar eu am făcut-o, deci este a mea!

- Bine, dacă îmi dai doi dolari, este a ta.

Băiatul s-a gândit că doi dolari era foarte mult, fiindcă el nu avea nici măcar un bănuţ. Până la urmă, s-a hotărât să o cumpere. A tuns iarba din curte, a ajutat la treburile casei şi, după câtva timp, a adunat banii necesari.

Atunci a alergat într-un suflet la magazin şi a spus: – Daţi-mi barca!

A plătit şi, când a primit barca, a luat-o în braţe cu drag şi a sărutat-o, zicând:

- Draga mea bărcuţă, te iubesc. Eşti a mea! Eşti de două ori a mea! Eu te-am făcut si tot eu te-am cumpărat!

La fel este şi cu noi. Într-un anumit sens, şi noi suntem de două ori ai Domnului. El ne-a creat, dar apoi am ajuns în magazinul de amanet al lui Satana. După aceea, Isus a venit şi ne-a cumpărat cu un preţ exorbitant nu cu argint sau cu aur, ci cu sângele Său. Noi suntem ai Domnului prin creare şi prin răscumpărare.”

Câți ani ai?

Depinde...  

Am 5 ani când primesc o veste bună și sar în sus de bucurie. Am 10 ani când nu îmi fac gânduri nici probleme pe ziua de mâine. Am 15 ani când îmi controlez telefonul cu speranța că cineva m-a căutat sau când merg undeva fără a le spune părinților. Am 18 ani când fac câte ceva pentru că simt libertatea de a o putea face. Am 20 ani când mă simt pierdut și mi se pare că am văzut de toate la viața mea. Am 40 de ani când sunt convins că le pot face pe toate de unul singur. Am 70 de ani când mă simt singur și aș dori ca toți să-mi fie alături.  Am 80 de ani când ceilalți îmi povestesc o întâmplare din viața mea și îmi dau seama că eu nu mi-o amintesc. Am 100 de ani atunci când ating un obiectiv care mi se părea imposibil. Sunt deja mort de fiecare dată când cineva pleacă din viața mea.. 

Picături din inimă

 ♥ Cum ar fi, îmi amintesc, să fim veşnic împreună şi totuşi despărţiţi pentru totdeauna?


♥ Muzica mă face să uit de mine însumi, de adevărata mea situaţie; ea mă strămută în altă lume, care în orice caz nu este lumea mea. Sub influenţa muzicii mi se pare că simt ceea ce de fapt nu simt, că înţeleg ceea ce nu înţeleg, că pot face ceea ce nu pot să fac.
♥ Tot ce pot să înţeleg, înţeleg doar din cauză că te iubesc.
♥ La palma unei fete se raspunde cu o sarutare zdravana.
♥ M-am oprit lânga tine când tacerea ta mi-a spus:"Nu ma atinge."
♥ Cum putem pretinde ca întelegem si iubim un om caruia i-am construit o masca în care el nu s-ar fi recunoscut? Cum poti sa iubesti un neadevar?
♥ Dupa furtunile sufletului, ca si dupa ale naturii, învie flori pe care le credeam moarte.
♥ Îngroapa-ma în cer, lasa-ma sa-mi linistesc sufletul suferind în abisul seninului, primul curcubeu va fi zâmbetul meu catre tine, culorile lui îti vor vesti ca am ajuns în inima divina. Andreea Trifu
♥ Te-ai gândit vreodata sa desenezi cu pensula însângerata a suferintei chipul sufletului tau?
♥ De dragul tău, El îmi e drag!
♥ El strângea căldura soarelui; eu o culegeam din zâmbetul lui.

♥ Chiar de-ar fi varã eu tot ca primãvar-am sã iubesc.
♥ Să pot vedea lumea sub cerul Tău, să pot oferi un zâmbet în schimbul unei lacrimi, să simt cum Tu zâmbesti în mine, să fiu eu însumi într-o lume care încearcă să mă schimbe neîncetat, înseamna să fiu iubită de Tine!
♥Plângând te-ai născut pe acest pământ şi cei ce te iubeau te aşteptau râzând.Trăieşte astfel ca atunci când te vei stinge..să-i părăseşti zâmbind pe cei ce te vor plânge.

Dumnezeu și știința.

Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie…
„Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie…” Profesorul face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare
„Esti crestin, nu-i asa, fiule?”
„Da, dle, spune studentul”
„Deci crezi in Dumnezeu?”
„Cu siguranta”
„Dumnezeu e bun?”
„Desigur, Dumnezeu e bun.”
„E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?”
„Da”
„Tu esti bun sau rau?”
„Biblia spune ca sunt rau.”
Profesorul ateu zambeste superior:
„Aha! Biblia!” Se gandeste putin. „Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?”
„Da, dle. As incerca.”
„Deci esti bun.”
„N-as spune asta.”
„Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, poate dar nu vrea…”
Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.
„El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e considerat bun? Poti raspunde la asta?”
Studentul tace.
„Nu poti raspunde, nu-i asa? Hai sa o luam de la capat, tinere.. Dumnezeu e bun?”
„Pai…, da”, spune studentul
„Satana e bun?”
Studentul nu ezita la aceasta intrebare
„Nu”
„De unde vine Satana?”
Studentul ezita.
„De la Dumnezeu.”
„Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?”
„Da, dle.”
„Raul e peste tot, nu-i asa? Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?”
„Da”
„Deci cine a creat raul? Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.”
Din nou, studentul nu raspunde.
„Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?”
Studentul se foieste jenat.
„Da”
„Deci, cine le-a creat?”
Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea.
„Cine le-a creat?”
Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti.
„Spune-mi, continua el adresandu-se altui student, crezi in Isus Cristos, fiule?”
Vocea studentului ii tradeaza nervozitatea.
„Da, dle profesor, cred.”
Batranul se opreste din marsaluit.
„Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Isus?”
„Nu, dle. Nu L-am vazut.”
„Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?”
„Nu, dle, nu l-am auzit.”
„L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?”
„Nu, dle, ma tem ca nu.”
„Si totusi crezi in el?”
„Da.”
„Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?”
„Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.”
„Da, credinta”, repeta profesorul.
„Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.”
Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.
„Dle profesor, exista caldura?”
„Da”
„Si exista frig?”
„Da, fiule, exista si frig.”
„Nu, dle, nu exista.”
Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta. Studentul incepe sa explice.
„Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 237,15 grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -237,15 grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp sau material sa aiba sau sa transmita energie. Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati de masura a energiei, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.”
Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.
„Dar intunericul, domnule profesor? Exista intunericul?”
„Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?”
„Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?”
Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Gandi: „Acesta va fi un semestru bun”.
„Ce vrei sa demonstrezi, tinere?”
„Dle profesor, vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.”
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.
„Gresite? Poti explica in ce fel?”
„Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul, sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce se poate masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?”
„Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.”
„Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?”
Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. „Un semestru foarte bun, intr-adevar”.
„Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. le predati studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?”
Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge..
„Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer.”
Studentul se uita in jurul sau, in clasa.
„E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul domnului profesor?”
Clasa izbucneste in ras.
„E cineva care a auzit creierul domnului profesor, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?”
Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde.
„Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu…”
„Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?”
De data aceasta nesigur, profesorul raspunde:
„Sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.”
La asta, studentul a replicat:
„Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E, ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu
Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.”
PS: Studentul se numea ALBERT EINSTEIN.

Fără dragoste

                         

Diplomaţia fără dragoste,te face ipocrit.

Succesul fără dragoste,te face arogant.

Bogăţia fără dragoste,te face avar.

Supunerea fără dragoste,te face servil.

Sărăcia fără dragoste,te face orgolios.

Frumuseţea fără dragoste,te face ridicol.

Autoritatea fără dragoste,te face tiran.

Munca fără dragoste,te face sclav.

Simplitatea fără dragoste,îşi pierde valoarea.

Vorbele fără dragoste,te fac introvertit.

Legea fără dragoste,te supune.

Inteligenţa fără dragoste,te face pervers.

Justiţia fără dragoste,te face implacabil

Politica fără dragoste,te face egoist.

Credinţa fără dragoste,te face fanatic.

Crucea fără dragoste,reprezintă tortura.

VIAŢA FĂRĂ DRAGOSTE ÎŞI PIERDE SENSUL.

Tu esti!

În mijloc de furtună, Tu îmi ești pacea, 

 În mijloc de necaz, Tu îmi ești alinarea,

      În mijloc de întrebări, Tu îmi ești răspunsul, 

  În mijloc de îtuneric, Tu îmi ești lumina,

     În mijloc de tristețe, Tu îmi ești fericirea, 

       În mijloc de încercări, Tu îmi ești rezolvarea, 

În mijloc de NIMIC, Tu ești TOTUL!