Oricum

"Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti...
 Iartă-i, oricum!
 Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse...
 Fii bun, oricum!
 Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi...
 Caută succesul, oricum!
 Dacă eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela...
 Fii cinstit şi sincer, oricum!
 Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma intr-o zi...
 Construieşte, oricum!
 Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi geloşi...
 Fii fericit, oricum!
 Binele pe care îl faci astăzi, oamenii îl vor uita mâine...
 Fă bine, oricum!
 Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi poate nu va fi niciodată de-ajuns...
 Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum!
 La urma urmei, este între tine şi Dumnezeu...
N-a fost niciodată între tine şi ei, oricum."
                                                                                             Maica Tereza

Rolul femeii in societate:

1. Femeia nu mai accepta sa locuiasca in copac. Si plange. Barbatul descopera pestera.

2. In pestera e frig. Femeia plange. Barbatul descopera focul.

3. Copiii tipa de foame. Femeia plange. Barbatul descopera toporul, arcul si bata si pleaca la vanatoare.

4. De la atata carne, copilul se imbolnaveste de scorbut si beri-beri. Femeia plange. Barbatul descopera agricultura.

5. Deoarece mamutul se lasa cu greu ucis, Barbatul lipseste prea mult de acasa. Femeia plange. Barbatul incepe sa creasca animale domestice: vaca, oaie, porc, gaina, etc.

6. Femeia s-a saturat de friptura facuta la tepusa cu garnitura de boabe verzi fierte mancata de pe o frunza. Si plange. Barbatul descopera olaritul.

7. In pestera e curent si umezeala si din cauza asta copiii racesc, fac pneumonie si mor. Femeia plange. Barbatul construieste mai intai un bordei apoi o casa din lemn si piatra.

8. A venit iarna si e frig. Femeia plange. Barbatul descopera ca pielea si blana animalelor moarte se poate prelucra si confectioneaza haine.

9. Hainele din piele precum si alea din blana put. Femeia plange. Barbatul descopera pe rand hainele din lana (care sunt aspre si zgarie - Femeia plange), hainele din in (care tot aspre sunt - Femeia suspina) si intr-un final hainele de matase (care par a fi multumitoare – Femeia zambeste). Mai tarziu, Barbatul rezolva si problema mirosurilor emanate de pieile si blanurile mentionate mai sus.

10. Diverse treburi lipsite de importanta cum ar fi protectia turmelor de animale si starpirea potentialilor pradatori tin Barbatul departe de casa. Femeia plange. Barbatul domesticeste cainele si pisica.

11. Femeia observa ca seamana prea mult cu semenele ei. Si incepe sa planga. Barbatul inventeaza fardurile si bijuteriile.

12. Femeia se plictiseste de atata stat in casa si vrea sa-si largeasca orizontul. Normal, incepe sa planga. Barbatul inventeaza roata, domesticeste calul si descopera barca pentru ca femeia e fragila si oboseste repede. In plus de asta nimeni n-ar vrea sa o auda iar plangand... peste ani.... Femeia simte nevoia de a "evada" din cotidian. Nu are timp, bani sau dispozitia pentru excursii in strainatate, cu prietenele s-ar plictisi, la TV nu e nimic de vazut, afara e vreme urata. Capac peste toate, ca de obicei, Barbatul nu e acasa si oricum nici el n-ar intelege mare lucru. Femeia ar avea asaaaaa, un fel de chef de a scrie ceva care sa-i aduca complimentele unor necunoscuti si sa fie o chestie care sa pastreze anonimatul si absolut totul trebuie sa fie sub control si… Pentru a nu stiu cata oara in istorie, Femeia incepe sa planga. Barbatul inventeaza blogul.

Morala: Cand femeile plang, umanitatea evolueaza.
Alta morala: Fara femei am fi trait si acum in copac.
Femeia motorul societatii!

  Un tânăr intelept se plimba odată alături de un intelept mai în vârsta printr-o gradină cu trandafiri, mărturisindu-i acestuia din urma ca nu prea ştie care este voia lui Dumnezeu pentru viaţa lui, ce anume ar vrea Dumnezeu ca el să facă în viaţă. Inteleptul cu experienţă s-a îndreptat spre un tufiş de trandafiri, a rupt un boboc şi i l-a dat tânărului, rugându-l să-l desfacă, fără a rupe însă nici o petală! Neîntelegând ce legatură poate să existe între un boboc de trandafir şi voia lui Dumnezeu pentru viata lui, tânarul l-a privit întrebător, dar din respect faţă de batran, a încercat să desfacă bobocul. Zădarnică şi tristă încercare! Foarte curând si-a dat seama că nu are cum să “înflorească” trandafirul fără a-i distruge petalele catifelate. Batranul intelept i-a spus atunci cu blândeţe în glas: “Daca nici măcar un boboc de trandafir nu putem desface cu mâinile noastre fără a-i nimici frumuseţea, cum ne putem închipui că am avea înţelepciunea de a ne înţelege de la bun început întreaga viaţă? Dumnezeu a creat floarea şi tot El o face sa înflorească. În mâinile mele trandafirul moare. Mă voi încrede, aşadar, în călăuzirea Lui în fiecare clipa din zi, pentru fiecare pas din călătoria pribegiei mele pe acest pământ. Singur Tatăl ceresc ştie şi cunoaşte calea ce-mi sta înainte. Mă voi încrede în El, în înţelepciunea Lui de a depăna momentele din viaţa mea, unul câte unul, la fel cum desface petalele trandafirului, una câte una.”

Îți mulțumesc

De 8 martie, un copil vine acasă de la școală și ca în fiecare zi, mama îl întreabă cum a fost, dacă a luat vreo notă și dacă a fost cuminte. Micuțul școlărel scoate din buzunarul mic al ghiozdanului o foaie cu multe flori colorate și cu un scris stângaci "La mulți ani mămico!" I-o dă mamei în timp ce-i spune "aceasta e felicitarea ta de ziua mamei. "; după care pleacă cu pași mici și grăbiți în camera lui.
                          " Dragă mami, doamna învățătoare a spus să îți mulțumesc pentru toate lucrurile care sunt datorită ție. Eu vreau să îți mulțumesc pentru toate lucrurile care nu sunt pentru că tu eși mama mea. 
               Îți mulțumesc pentru că nu sunt flămând. 
               Îți mulțumesc pentru că nu am haine rupte și murdare. 
               Îți mulțumesc pentru că nu dorm în frig. 
               Îți mulțumesc pentru că nu umblu desculț. 
               Îți mulțumesc pentru că nu duc lipsă de nimic. 
               Îți mulțumesc pentru că nu  m-ai abandonat, așa cum fac multe mame cu copii lor."

Timp grăbit

Am să înghet fiecare moment petrecut cu tine și am să mă întorc în timp ori de câte ori îmi va fi dor. Pentru că știu c-am să-ți duc dorul într-o bună zi. Am să conserv fiecare zâmbet de-al tău ca să-mi alin durerea ce o să apese peste inima mea și atunci când vreau să-ți simt sufletul aproape o să-mi pun în buzunarul de la piept, buchețelul de flori de câmp pe care mi l-ai oferit în primăvara în care te-am cunoscut.
Momentele cu tine mamă, am să le păstrez ca pe o comoară. N-am să las pe nimeni să pășească pe tărâmul copilăriei mele și să deranjeze liniștea ce o aveam atunci când mă țineai în brațe. Am să mă întorc în fiecare seară să-mi iau sărutul pe frunte care îmi făcea somnul atât de liniștit.
Brațele tale care mă ridicau spre cer, în timp ce eu mă prefăceam într-un avion ce străbătea întreaga lume, acele clipe cu tine tată, am să le încui într-un sertar pe care o să-l deschid atunci când îmi va fi dor de privirea ta care mă urmărea cum visez și cresc spre omul ce am ajuns astăzi.
Poveștile tale bunico, am să le așez pe raftul de sus a dulapului, așa cum așezai tu dulciurile ca să nu ajung la ele. N-am să le las acolo, ci am să savurez fiecare aventură şi final fericit aşa cum o făceam la vârsta la care pe lista dificultăţilor mele era trecut legatul şireturilor.
Dar timpul în goana lui spre veşnicie nu mi-a lăsat decât un sac plin cu amintiri şi mă hrănesc din el dându-mi seama că nimic nu e pentru totdeauna. În forma lui ciudată, n-am să-i fiu nemulţumitoare, mi-a oferit ocazia să zămbesc, să-mi şterg obrajii de lacrimi, să iubesc, să iert, să uit, să sper, să cred, să lupt, să visez, să mă opresc din alergat şi să mulţumesc.

 Poate nu ai crezut că 

-în fiecare zi poți să-ți faci prilej de zâmbit sau de plâns, depinde de tine ce alegi

-visele se pot nărui și promisiunile se pot pierde

-oamenii îți pot înșela încrederea

-prieteni nu îți sunt toți cei care îți zâmbesc frumos

-cuvintele pot răni

-peste oameni frumoși poți da pe unde nu te aștepți

-clipele trec și nu te mai întalnești vreodată cu ele

-chiar și cei pe care îi iubești te pot răni

-depinde de tine ce alegi să faci cu viața ta

-toate se plătesc 

-dimensiunea succesului tău este măsurată de puterea dorinței tale

-nu vei câștiga nimic răzbunându-te 

-nu vei înțelegea niciodată durerea ce o simte cel de lângă tine până nu treci prin valea dureroasă prin care a trecut și el

-faptele rele pot lăsa răni adânci în viața celor de lângă tine

-nu poți plăti cu vorbe datoriile

-poți ajuta un om căzut la pâmânt fără să te coste prea mult 

-copilăria este un cadou pe care îl primești o dată în viață

-orice om poate greși

-drumul nu se oprește în locul unde ai căzut

-în fiecare om strălucește un soare, important este să-l lași să ardă

Intr-o zi, un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:
- De ce tipa oamenii cand sunt suparati?
- Tipam deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
- Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? inreba din nou inteleptul.
- Pai, tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude, incerca un alt discipol.
Maestrul intreba din nou:
- Totusi, nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?
Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:
- Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta, ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati, cu atat mai tare trebuie sa strige, din cauza distantei si mai mari.
Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor, suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc,doar soptesc, murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.

In final, inteleptul concluziona, zicand:
- Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta, nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere.
        
                                                                                                                               Mahatma Gandhi

Psalm

 Drumirile mele șerpuinde  

 Nu duc nicăieri. 

 Cele mai importante vorbe ale mele  

 Se numesc tăceri.  

 Timpul meu de mâine se îndreaptă spre ieri.  

 Când aștept, secundele mi se opresc.  

 Visele-mi dorm pe la colțuri de străzi 

 Și gândurile mele cerșesc.  

 Unde să mă duc, Doamne, dacă nu la tine? 

 Dacă nu Tu, atunci cine 

 Să-mi spună o vorbă de bine? 

 Și chiar dacă aș sta într-un palat 

 Cu gândurile și visele mele,  

 Și chiar dacă aș putea să ajung la stele 

 Să-mi fac curcubee din ele... 

 Chiar dacă ar fi al meu soarele 

 Ploile, vânturile,  

 Chiar dacă lumina m-ar iubi,  

 Eu tot la Tine aș veni. 

 Aș veni la Tine, cum vin acum. 

 Să-mi caut un timp,  

 Să-mi caut un drum.  

 Fiindcă vezi Tu, Doamne,  

 Timpul meu de mâine  

 Se îndreaptă spre ieri 

 Și drumurile mele șerpuinde, 

 Nu duc nicăieri. 

                                                      A.U

Care este definitia vietii?

      Nu uita niciodată că pielea se încreţeşte, părul încărunţeşte, iar zilele se transformă în ani…     dar ce e mai important se conservă; forţa şi determinarea ta nu au vârstă. Spiritul tău este cel care îndepărtează pânzele de păianjen. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reuşită e o altă încercare. Cât timp trăieşti, simte-te viu. Dacă ţi-e dor de ce făceai înainte, fă-o din nou. Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp… mergi mai departe atunci când toţi se aşteaptă să renunţi. Nu lăsa să se tocească tăria pe care o ai în tine. Fă astfel ca în loc de milă să impui respect. Când nu mai poti să alergi, ia-o la trap. Când nu poţi nici asta, ia-o la pas. Când nu poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată. 

                                                                                                                            – Maica Teresa

Ai sa-mi spui ca valoarea omului nu sta in greutatea buzunarelor sale, ca sufletul este cel evaluat atunci cand vine vorba de apreciere. Si am sa te contrazic. Defapt nu am sa o fac eu ci faptele multora din jurul tau.
Ne lasam pacaliti de masti imbibate in sclipici crezand ca sufletele sunt cele care stralucesc. Privim in iluzoriu spre cei din jurul nostru asteptand sa reactioneze altfel decat o faceau pana acum. Iti izbesti speranta de pereti ancorati in minciuni si ramai dezamagit de excesul de fals ce te inconjoara. Si asta pentru ca ai crezut orbeste ca omul reflecta din interior spre exterior. La acest capitol, orbii au de castigat, ei nu se lasa inselati de zambete false si masti bine sculptate. Ei o sa-ti priveasca sufletul cum zambeste si o sa asculte in tacere izvorul ce curge din inima ta stiind sa aprecieze un susur de apa curata ce curge dintr-un suflet cu adevarat valoros. Poate o sa orbim si noi intr-o zi in fata iluzilor si vom invata sa privim dincolo de cortina, astfel vom vedea adevaratul spectacol ce se da in interiorul artistului.

Stii cat e de inalt cerul deasupra ta?

"Stii cat e de inalt cerul deasupra ta?

Atat cat ti-l imaginezi. 

Stii cat de puternica e dragostea?

Atat cat vrei tu sa o simti.

Stii cat de aproape iti este Dumnezeu?

Atat cat Il lasi tu sa fie.

Stii ca depinde numai de tine daca inaintezi sau daca bati pasul pe loc?...daca realizezi ceva sau daca viata trece pe langa tine?

Daca transformi mica lume ce te inconjoara sau daca ramane totul neschimbat in jurul tau?

Toate acestea iti stau in putere. 

Daca vrei, Dumnezeu este cu tine.

Stiai asta?" E.G

Scrisoarea lui Charlie Chaplin pentru fiica sa

 Fetita mea,

Acum este noapte. Noaptea de Craciun. Toti soldatii inarmati din mica mea cetate au adormit. Fratele tau si sora ta dorm. Chiar si mama ta doarme. Aproape ca am trezit puisorii adormiti, cand m-am pornit in camera asta semi luminata. Cat esti de departe de mine! Si sa orbesc daca nu vad imaginea ta in fata ochilor mei tot timpul. Portretul tau sta aici pe masa si aici, in inima mea.  Dar unde esti tu? Acolo, in Parisul de poveste, dansezi pe mareata scena teatrala de pe Champs-Élysées. Stiu asta prea bine si totusi mi se pare ca aud pasii tai in linistea noptii, vad ochii tai, care stralucesc ca stelele pe cerul de iarna. Aud cum interpretezi in spectacolul de Craciun rolul frumoasei persiene inrobita de hanul tatar. Fii o frumoasa si danseaza! Fii o stea si straluceste! Dar daca extazul si multumirile publicului te vor imbata, daca mireasma florilor te vor ameti, aseaza-te in colt si citeste scrisoarea mea, asculta-ti glasul inimii. Sunt tatal tau, Geraldine! Eu, Charlie, Charlie Chaplin! Stii tu, oare cate nopti am stat langa patul tau cand erai mica si iti povesteam basme despre frumoasa adormita, despre dragonul care nu doarme niciodata? Si cand somnul imi biruia ochii batrani radeam de el si ii ziceam: “Pleaca! Somnul meu e tesut din visurile fiicei mele!”Ti-am vazut visurile, Geraldine, ti-am vazut viitorul, ziua ta de azi. Am vazut o fata dansand pe scena, o zana alunecand pe cer. Auzeam cum  vorbea publicul: “Vedeti fata aceasta? Este fiica unui bufon batran. Mai tineti minte? Il chema Charlie.” Da, eu sunt Charlie! Sunt acel bufon batran! Astazi este randul tau. Danseaza! Eu am dansat in pantaloni rupti, largi, dar tu dansezi in costum de matase de printesa. Aceste dansuri si furtuna de aplauze te vor inalta la cer. Zboara! Zboara acolo! Dar coboara si pe pamant! Trebuie sa vezi viata oamenilor, viata dansatorilor de pe strada, care danseaza tremurand de frig si de foame. Eu am fost ca ei, Geraldine. In acele nopti magice cand tu adormeai leganata de povestile mele, eu stateam treaz. Ma uitam la fata ta, ascultam bataile inimii tale si ma intrebam: “Charlie, oare acest pisicut intr-o zi te va recunoaste?” Nu mai stii, Geraldine. Multe povesti ti-am spus in acele nopti indepartate, dar poveste mea – niciodata. Dar ea este interesanta. Este despre bufonul flamand, care canta si dansa in cartierele sarace ale Londrei si pe urma strangea pentru binefaceri. Iata-o, povestea mea! Am cunoscut si foamea si ce inseamna sa nu ai un acoperis deasupra capului. Mai mult decat atat, am simtit durerea umilitoare a mascariciului hoinar, in pieptul caruia se framanta un ocean de mandrie; si aceasta mandrie era ranita dureros de monedele aruncate. Si totusi sunt viu, asa ca sa lasam asta. Mai bine sa vorbim despre tine. Dupa numele tau – Geraldine – urmeaza familia mea – Chaplin. Cu aceasta familie, mai bine de 40 de ani am amuzat oamenii. Dar eu am plans mai mult decat au ras ei. Geraldine, in lumea in care traiesti, exista nu numai dansuri si muzica! La miezul noptii, cand iesi din sala imensa, poti sa uiti de admiratorii bogati, dar nu uita sa intrebi de soferul taxiului, care te va duce acasa, de sotia sa. Si daca este insarcinata si nu au bani de scutece pentru viitorul copil, pune-i niste bani in buzunar. Am dat ordin la banca sa-ti plateasca aceste cheltuieli. Dar celorlalti plateste-le exact cat le datorezi. Din cand in cand mergi cu metroul sau cu autobuzul, mergi pe jos si cunoaste orasul.Priveste mai atent la oameni! Uita-te la vaduve si copii orfani. Macar o data pe zi vorbeste-ti asa: “Sunt la fel ca ei”. Da, esti una cu ei, fetita mea! Mai mult decat atat. Arta, inainte sa dea aripi omului, ca el sa zboare in sus, ii rupe picioarele. Si daca va veni ziua cand te vei simti mai presus decat publicul, paraseste scena imediat. Cu primul taxi mergi prin periferiile Parisului. Il stiu foarte bine! Acolo vei vedea multe dansatoare ca tine, poate chiar mai frumoase, mai gratioase, cu mai multa mandrie. Acolo nu va fi nici urma de reflectoarele orbitoare ale teatrului tau. Reflector pentru dansele este luna. Uita-te bine! Nu danseaza ele mai bine decat tine? Recunoaste, fetita mea! Intotdeauna se va gasi acela care danseaza, joaca mai bine decat tine! Si tine minte: in familia lui Charlie nu a fost nici unul care sa fi certat soferul de taxi sau sa rada de saracii care locuiesc pe malurile Senei. Eu voi muri, iar tu vei trai. Vreau ca tu niciodata sa nu stii ce e aceea saracie. Cu aceasta scrisoare iti trimit o carte de cecuri, pentru ca tu sa poti cheltui cat iti doresti. Dar cand vei cheltui doi franci sa nu uiti ca al treilea nu e al tau. El trebuie sa ii apartina unui necunoscut care are nevoie de dansul. Iar tu vei gasi repede unul. Trebuie numai sa vrei sa-i vezi pe acesti saraci necunoscuti si ii vei intalni oriunde. Vorbesc cu tine despre bani, deoarece le-am cunoscut puterea demonica. Am petrecut foarte mult timp la circ si tot timpul imi faceam griji pentru echilibristi. Si trebuie sa-ti spun ca oamenii cad cel mai des pe pamantul tare, mai des decat echilibristii de pe sarma. Poate la vreo petrecere selecta te va orbi stralucirea vreunui diamant. In acel moment el va deveni acea sarma periculoasa si caderea este inevitabila. Poate, intr-o buna zi, o sa te cucereasca chipul frumos al unui print. In acea zi vei deveni un echilibrist lipsit de experienta, iar acestia cad de fiecare data. Nu iti vinde inima pentru aur si bijuterii. Afla ca cel mai mare diamant este soarele. Din fericire el straluceste pentru toti. Cand va veni vremea si te vei indragosti, iubeste acea persoana din toata inima. I-am spus mamei tale sa-ti scrie despre asta. Ea intelege dragostea mai mult decat mine si e mai bine ca ea sa discute despre acest lucru cu tine. Munca iti este grea, stiu asta. Corpul iti este acoperit de o bucata de matase. Pentru arta poti sa apari pe scena si dezbracat, dar sa te intorci de acolo trebuie nu numai sa fii imbracat, dar si mai curat. Sunt batran si poate, cuvintele mele suna amuzant. Dar, dupa mine, trupul tau dezgolit trebuie sa apartina numai celui care iti iubeste sufletul dezgolit. Nu este grav, daca parerea ta in aceasta privinta este veche de zece ani, adica apartine timpului trecut. Nu-ti fie frica, acesti zece ani nu te vor imbatrani. Dar oricum nu ar fi, vreau ca tu sa fii ultimul om care va deveni locuitor al insulei goilor. Stiu ca tatii si copiii duc o lupta vesnica. Lupta cu mine, cu gandurile mele, fetita mea! Nu iubesc copiii ascultatori. Si cum nu au cazut lacrimi din ochii mei pe aceasta scrisoare, vreau sa cred, ca aceasta noapte de Craciun este noaptea minunilor. Imi doresc sa se intample o minune si tu sa intelegi cu adevarat ce am vrut sa-ti spun. Charlie a imbatranit, Geraldine. Mai devreme sau mai tarziu in loc de rochia alba de scena va trebui sa imbraci vesminte de doliu ca sa vii la mormantul meu. Acum nu vreau sa te intristez. Dar din vreme in vreme uita-te in oglinda – acolo vei vedea trasaturile mele. In venele tale curge sangele meu. Chiar si atunci cand sangele se va opri in vasele mele, vreau ca tu sa nu il uiti pe tatal tau. Nu am fost un inger, dar intotdeauna am incercat sa fiu om. Incearca si tu!

Tatal tau, Charlie

Stand up for Love

"Singurul loc care niciodata nu o sa se schimbe este punctul de sprijin al vietii mele. Este locul unde dragostea nu-i doar o vorba, ci este o fapta. La Golgota, acolo-i o dragoste care are maini si picioare, chiar daca sunt strapunse. Acolo este locul unde am inteles ca sunt iubit". F.I

                                                                                                                                                                 

Vise năruite

                                 

                         
7 Octombrie 1968- Un bărbat fuge grăbit înspre gară sperând să nu piardă trenul. Ajuns pe peronul înfierbântat de arșița soarelui, tânărul care tocmai ieșise din armată constată că a pierdut trenul și că o întârziere de 2 minute îl va costa acum ore în șir de așteptare. Se umpluse de furie și trânti rucsacul uzat de o bancă după care se așează mânios pe marginea băncii și își scoate batista ca să își șteargă sudoarea de pe frunte, adunată după atâta alergat. Așteaptă ofuscat ore în șir pe bancă încercând să înțeleagă de ce a pierdut trenul, cu toate că plecase la fix ca să fie sigur că ajunge la timp. Trenul pe care urma să îl ia are întârziere. Tânărul se înfurie şi mai tare. Face paşi grăbiţi înspre impegat şi cere socoteală pentru cele întâmplate, aflând că trenul întârzie pentru că cel pe care el l-a pierdut s-a ciocnit violent cu un alt tren cauzând o tragedie în care zeci de oameni au murit şi alte persoane au fost rănite.O ceaţă se lasă peste sentimentele lui şi realizează că toate lucrurile se întâmplă cu un scop. Nimic nu e la voia întâmplării, iar binele nu vine întotdeauna "aranjat frumos". De multe ori ne asemănăm cu acest tânăr care nu își dăduse seama că a pierdut trenul nu pentru că era un ghinionist ci pentru că dragostea lui Dumnezeu pentru el era mult mai mare decât își putea el imagina. Ne supăram și privim bosumflați înspre problemele nerezolvate, înspre visele neatinse și scopurile nerealizate, fără să știm că poate e mai bine pentru noi să fie așa. Visele năruite nu sunt la voia întâmplării. Ele sunt piese dintr-un joc de puzzle mai mare, un capitol dintr-o poveste mai lungă, pe care însuși Dumnezeu o scrie.

♥ 

Cu lacrimi în ochi, soția îi făcea cu mâna soțului care era în tren, până când acesta nu se mai văzuse. După câțiva pași, lângă ea apăru o tânără. -Sunt grele despărțirile, am simțit și eu acest lucru. 

Femeia zâmbi. - Da, sunt grele. 

-Pot să vă însoțesc până acasa?

Deși știa că tânăra locuia în apropiere, femeia fusese puțin mirată de întrebarea pusă. Fără să știe însă ce lecție de viață urma să primească. 

Tânăra se apropie puțin mai mult. - Eram căsătorită de 3 luni și totul era ca într-un basm. Soțul meu era aviator și când pleca de acasă îmi spunea întotdeauna "Ne vedem curând, iar dacă nu, ne vedem acasă în Cer", iar apoi mă săruta pe frunte, lucrul acesta mă liniștea cel mai mult. Insă a venit o zi în care am primit ultimul sărut pe frunte. Nu credeam că va fi atât de curând. Priveam în jur și nu mai vedeam nimic, mă simțeam de parcă m-aș fi pierdut într-un labirint al durerii care nu avea să se mai sfârșească vreodată. Dar mi-a lăsat ceva, o comoară. Tânăra își șterse lacrimile și fața parcă i se însenina când vorbea de acea "comoară" -Are acum 3 ani și când îl întreb ce vrea să se facă când va fi mare, îmi spune ,,aviator, ca și tata,,  E greu pentru mine să-l aud spunând asta, dar îmi umple inima de dragoste în același timp.Nădejdea că va veni o zi în care vom fi din nou împreună , atunci când Dumnezeu va hotărâ să mă ducă și pe mine acasă și acolo îmi voi primi sărutul pe frunte, care cândva îmi aducea atâta liniște, îmi dă putere. Înțelegeți? E grea despărțirea. 

Femeia vedea în ochii tinerei durere, dar și o nemărginită dragoste. Acum înțelegea că despărțirea e dureroasă, dar nu și pentru cei care au un "Veșnic Acasă".

Ferice de...

"Ferice de cei ce luptă deși au cunoscut și căderea.  

 Ferice de cei ce își păstrează inima curată deși trăiesc între tâlhari. 

 Ferice de cei ce zâmbesc deși viața lor nu e tocmai un zâmbet. 

 Ferice de cei ce construiesc într-o lume care se dărâmă.  

 Ferice de cei ce au puterea să mângâie deși ei sunt cei ce au nevoie de mangairere.  

 Ferice de cei ce nu doresc să fie stăpânitori deși au cunoscut și puterea. 

 Ferice de cei ce nu sunt robi ai patimilor într-o lume îngenuncheată de păcate. 

 Ferice de cei ce nu sunt robi ai banului deși i-au cunoscut puterea.  

 Ferice de cei ce sunt cinstiți într-o lume plină de înșelăciuni.  

 Ferice de cei ce iubesc adevărul într-o lume a minciunii. 

 Ferice de cei ce au arma răzbunării și nu o folosesc. 

 Ferice de cei ce au prilejul să păcătuiască și nu vor.  

 Ferice de cei ce luptă pentru Împărăția Cerului deși nu o văd. 

 Ferice de cei ce cred într-o lume care nu mai crede.  

 Ferice de cei ce urcă muntele deși nu îi zăresc vârful. 

 Ferice de cei ce străbat cărarea deși e plină de spini. 

 Ferice de cei ce știu să supraviețuiască într-o lume ce decade." 

Răscumpărat

          "Odată, un băieţel a construit o bărcuţă, a vopsit-o şi a aranjat-o frumos. Insă, după aceea, cineva i-a furat-o şi băieţelul s-a întristat. Intr-o zi, când trecea pe lângă un magazin de amanet, şi-a văzut bărcuţa în vitrină. 

Fericit, s-a dus la vânzător şi i-a zis:

- Bărcuţa aceasta este a mea!

- Ba nu, este a mea, pentru că eu am cumpărat-o, a spus vânzătorul.

- Da, dar eu am făcut-o, deci este a mea!

- Bine, dacă îmi dai doi dolari, este a ta.

Băiatul s-a gândit că doi dolari era foarte mult, fiindcă el nu avea nici măcar un bănuţ. Până la urmă, s-a hotărât să o cumpere. A tuns iarba din curte, a ajutat la treburile casei şi, după câtva timp, a adunat banii necesari.

Atunci a alergat într-un suflet la magazin şi a spus: – Daţi-mi barca!

A plătit şi, când a primit barca, a luat-o în braţe cu drag şi a sărutat-o, zicând:

- Draga mea bărcuţă, te iubesc. Eşti a mea! Eşti de două ori a mea! Eu te-am făcut si tot eu te-am cumpărat!

La fel este şi cu noi. Într-un anumit sens, şi noi suntem de două ori ai Domnului. El ne-a creat, dar apoi am ajuns în magazinul de amanet al lui Satana. După aceea, Isus a venit şi ne-a cumpărat cu un preţ exorbitant nu cu argint sau cu aur, ci cu sângele Său. Noi suntem ai Domnului prin creare şi prin răscumpărare.”

Câți ani ai?

Depinde...  

Am 5 ani când primesc o veste bună și sar în sus de bucurie. Am 10 ani când nu îmi fac gânduri nici probleme pe ziua de mâine. Am 15 ani când îmi controlez telefonul cu speranța că cineva m-a căutat sau când merg undeva fără a le spune părinților. Am 18 ani când fac câte ceva pentru că simt libertatea de a o putea face. Am 20 ani când mă simt pierdut și mi se pare că am văzut de toate la viața mea. Am 40 de ani când sunt convins că le pot face pe toate de unul singur. Am 70 de ani când mă simt singur și aș dori ca toți să-mi fie alături.  Am 80 de ani când ceilalți îmi povestesc o întâmplare din viața mea și îmi dau seama că eu nu mi-o amintesc. Am 100 de ani atunci când ating un obiectiv care mi se părea imposibil. Sunt deja mort de fiecare dată când cineva pleacă din viața mea.. 

Picături din inimă

 ♥ Cum ar fi, îmi amintesc, să fim veşnic împreună şi totuşi despărţiţi pentru totdeauna?


♥ Muzica mă face să uit de mine însumi, de adevărata mea situaţie; ea mă strămută în altă lume, care în orice caz nu este lumea mea. Sub influenţa muzicii mi se pare că simt ceea ce de fapt nu simt, că înţeleg ceea ce nu înţeleg, că pot face ceea ce nu pot să fac.
♥ Tot ce pot să înţeleg, înţeleg doar din cauză că te iubesc.
♥ La palma unei fete se raspunde cu o sarutare zdravana.
♥ M-am oprit lânga tine când tacerea ta mi-a spus:"Nu ma atinge."
♥ Cum putem pretinde ca întelegem si iubim un om caruia i-am construit o masca în care el nu s-ar fi recunoscut? Cum poti sa iubesti un neadevar?
♥ Dupa furtunile sufletului, ca si dupa ale naturii, învie flori pe care le credeam moarte.
♥ Îngroapa-ma în cer, lasa-ma sa-mi linistesc sufletul suferind în abisul seninului, primul curcubeu va fi zâmbetul meu catre tine, culorile lui îti vor vesti ca am ajuns în inima divina. Andreea Trifu
♥ Te-ai gândit vreodata sa desenezi cu pensula însângerata a suferintei chipul sufletului tau?
♥ De dragul tău, El îmi e drag!
♥ El strângea căldura soarelui; eu o culegeam din zâmbetul lui.

♥ Chiar de-ar fi varã eu tot ca primãvar-am sã iubesc.
♥ Să pot vedea lumea sub cerul Tău, să pot oferi un zâmbet în schimbul unei lacrimi, să simt cum Tu zâmbesti în mine, să fiu eu însumi într-o lume care încearcă să mă schimbe neîncetat, înseamna să fiu iubită de Tine!
♥Plângând te-ai născut pe acest pământ şi cei ce te iubeau te aşteptau râzând.Trăieşte astfel ca atunci când te vei stinge..să-i părăseşti zâmbind pe cei ce te vor plânge.

Dumnezeu și știința.

Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie…
„Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie…” Profesorul face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare
„Esti crestin, nu-i asa, fiule?”
„Da, dle, spune studentul”
„Deci crezi in Dumnezeu?”
„Cu siguranta”
„Dumnezeu e bun?”
„Desigur, Dumnezeu e bun.”
„E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?”
„Da”
„Tu esti bun sau rau?”
„Biblia spune ca sunt rau.”
Profesorul ateu zambeste superior:
„Aha! Biblia!” Se gandeste putin. „Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?”
„Da, dle. As incerca.”
„Deci esti bun.”
„N-as spune asta.”
„Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, poate dar nu vrea…”
Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.
„El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e considerat bun? Poti raspunde la asta?”
Studentul tace.
„Nu poti raspunde, nu-i asa? Hai sa o luam de la capat, tinere.. Dumnezeu e bun?”
„Pai…, da”, spune studentul
„Satana e bun?”
Studentul nu ezita la aceasta intrebare
„Nu”
„De unde vine Satana?”
Studentul ezita.
„De la Dumnezeu.”
„Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?”
„Da, dle.”
„Raul e peste tot, nu-i asa? Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?”
„Da”
„Deci cine a creat raul? Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.”
Din nou, studentul nu raspunde.
„Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?”
Studentul se foieste jenat.
„Da”
„Deci, cine le-a creat?”
Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea.
„Cine le-a creat?”
Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti.
„Spune-mi, continua el adresandu-se altui student, crezi in Isus Cristos, fiule?”
Vocea studentului ii tradeaza nervozitatea.
„Da, dle profesor, cred.”
Batranul se opreste din marsaluit.
„Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Isus?”
„Nu, dle. Nu L-am vazut.”
„Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?”
„Nu, dle, nu l-am auzit.”
„L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?”
„Nu, dle, ma tem ca nu.”
„Si totusi crezi in el?”
„Da.”
„Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?”
„Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.”
„Da, credinta”, repeta profesorul.
„Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.”
Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.
„Dle profesor, exista caldura?”
„Da”
„Si exista frig?”
„Da, fiule, exista si frig.”
„Nu, dle, nu exista.”
Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta. Studentul incepe sa explice.
„Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 237,15 grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -237,15 grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp sau material sa aiba sau sa transmita energie. Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati de masura a energiei, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.”
Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.
„Dar intunericul, domnule profesor? Exista intunericul?”
„Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?”
„Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?”
Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Gandi: „Acesta va fi un semestru bun”.
„Ce vrei sa demonstrezi, tinere?”
„Dle profesor, vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.”
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.
„Gresite? Poti explica in ce fel?”
„Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul, sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce se poate masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?”
„Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.”
„Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?”
Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. „Un semestru foarte bun, intr-adevar”.
„Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. le predati studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?”
Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge..
„Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer.”
Studentul se uita in jurul sau, in clasa.
„E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul domnului profesor?”
Clasa izbucneste in ras.
„E cineva care a auzit creierul domnului profesor, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?”
Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde.
„Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu…”
„Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?”
De data aceasta nesigur, profesorul raspunde:
„Sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.”
La asta, studentul a replicat:
„Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E, ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu
Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.”
PS: Studentul se numea ALBERT EINSTEIN.